Formarea chirurgilor nu s-a schimbat foarte mult în ultimii 100 de ani. Rezidenții urmăresc chirurgii experimentați, apoi li se oferă treptat mai multă autonomie până când ajungă să efectueze operații pe cont propriu. Însă, conform spuselor Sandrei Humbles, vicepreședinte Global Education Solutions la Johnson & Johnson Medical Devices, acest model nu mai este sustenabil. „Tehnologia accelerează inovația în domeniul chirurgiei”, spune ea, „iar acum un chirurg are mai multe de învățat decât oricând”.
Dr. Justin Barad este de acord. În calitate de chirurg ortoped și dezvoltator de software, el a fondat Osso VR după mulți ani de frustrare în sălile de operație. „Existau în permanență dispozitive medicale noi, însă noi căutam pe Google instrucțiunile de utilizare, având pacientul pe masa de operație”, spune el. „Datele oferite de curba de învățare ne arată că pentru a stăpâni o procedură, aceasta trebuie efectuată de 100 de ori. Prin urmare, evitam adesea să utilizăm noile dispozitive din motive de siguranță – nu aveam timp să învățăm totul suficient de bine.”